Toleranta
BALAN DENISA
CLS. A VIII-A C
PROFESOR INDRUMATOR: DOBRE V.
SCOALA GIMNAZIALA“M.EMINESCU”, BRAILA
Toleranta este
respectul, acceptarea si aprecierea bogatiei si diversitatii culturilor lumii
noastre, felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitatii
noastre de fiinte umane. Ea este incurajata prin cunoasterea, deschiderea
spiritului, comunicatie si libertatea gandirii, constiintei si credintei.
Toleranta este armonia in diferente.
“ Tolerarea ideilor diferite de ale mele este
o formă de slăbiciune. Pentru că mă iubesc atât de mult, doresc ca toţi să
gândească asemenea mie, dar pentru că nu pot să fac nimic în direcţia alinierii
gândirii celorlalţi la ideile mele, atunci tolerez. Deci, toleranţa este o
atitudine născută dintr-un sentiment de neputinţă. Toleranţa nu este o virtute,
ci este mascarea unui faliment personal. În acest context, este vorba de o
competiţie de idei, de concepţii, de ideologii, de mentalităţi. Doresc să
influenţez, să îmi pun amprenta pe gândirea celorlalţi, iar acest lucru implică
intoleranţa faţă de alte concepţii. Nu
este vorba de o confruntare de persoane, ci de o confruntare de idei. Problema
celor mai mulţi este că nu pot să facă o disociere între concepţie şi persoana
care o susţine. Gândirea că individul este ideea, este falsă. E adevărat că
ceea ce gândesc mă reprezintă, dar, dacă nu îţi convine, nu trebuie să arunci
cu pietre în mine sau să îmi pui un căluş în gură, ci să mă convingi că ideea
mea merită abandonată în favoarea ideii tale. Voi renunţa bucuros la „binele”
meu pentru „binele” tău, dar niciodată nu-mi voi părăsi „binele” meu numai
pentru că ţie ţi se pare amar, şi nu eşti capabil să îmi oferi ceva mai bun în
schimb.Ne iubim foarte mult ideile. Orice idee care poartă amprenta noastră
este însoţită de un fond afectiv foarte puternic. Oamenii nu îşi dau viaţa
pentru o cauză, cât pentru ideile lor. Noi suntem identificaţi cu ideile
noastre şi ne place să fie remarcate de cineva, în aşa fel încât să ni se pună
în valoare ideile, gândirea.”
Citate despre toleranţă:
v Toleranţa
este fiica îndoielii.
v Nu
fi îngăduitor cu cel căruia i se arată îngăduinţă, decât dacă se căieşte.
v Toleranţa
înseamnă a da fiecărui om fiecare drept pe care ţi-l arogi.
v
Cărţile m-au învăţat toleranţa.
v Secretul
înţelegerii în lume este toleranţa.
Unde a disparut oare
prietenia?
Conform DEX-ului “prieten”=persoana de care cineva este
legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca,
pe idei sau principii comume, in timp ce “prietenia” este un sentiment de
simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua
persoane.Un concept atat de simplu ca prietenia a fost complicat de adulti, care
au pus inainte de toate interesul lor personal in scopul de a primi atentia,
timpul, ajutorul fizic, psihic si chiar material al celorlalti . Am uitat de
perioada copilariei cand ne imprieteneam usor si ne simteam minunat cand eram
primiti cu bratele deschise intr-un grup deja format, cand descopeream
calitati si deprinderi comune, cand pur si simplu ne placea si cautam
compania micilor prieteni. Aceea era prietenia neconditionata, cand
instinctiv mangaiam un coleg care a cazut, stergeam lacrimile unuia care
plangea sau imbratisam un copil trist. Acei prieteni alaturi de care am
invatat sa devenim mai buni, mai sociabili, mai generosi, mai toleranti, mai
veseli, alaturi de care am capatat deprindei noi, am trait experiente
nebanuite si sentimente dintre cele mai variate.
Lista cu
cerintele calitatilor unui prieten nu este enorma ci infinita: Prietenul
trebuie sa ne fie alaturi la bine si la greu, sa ne accepte asa cum suntem
fara sa incerce sa ne schimbe, sa ne menajeze si sa nu ne critice, sa nu ne
faca sa suferim, sa ne ajute cand ne este greu, sa se bucure pentru fericirea
noastra, sa ne tina mereu in lisa prioritatilor lui, sa ne inteleaga fara sa
ne judece si ne sprijine fara sa puna intrebari, sa ne ofere iubirea lui
neconditonata fara sa ceara nimic in schimb. Prietenul este mereu
“acolo”, mereu disponibil, mereu darnic, mereu binedispus si plin de viata,
mereu cu umerii pregatiti pentru problemele noastre, mereu gata sa uite de
sine pentru a ne fi de ajutor noua. Si toate astea ….”pe viata”.
Nu este,
totusi, o misiune prea grea pentru un singur om? Nu cerem prea mult de la
o fiinta umana asemeni noua? Ne-am invatat sa conditionam prietenia dar suntem
pregatiti si dispusi sa oferim macar acelasi lucru in schimb?
Toti ne
dorim sa fim ascultati dar cati dintre noi stim sa ascultam? Toti asteptam
ajutorul, dar cati dintre noi suntem dispusi sa ajutam? Exista reciprocitate
intr-o relatie de prietenie? Stim si ne straduim sa construim aceasta
relatie, ne implicam si facem eforturi sa facem relatia sa mearga sau
asteptam efectiv sa apara “un prieten” in viata noastra? Unul de la care sa
avem doar asteptari fara sa ne simtim datori sa-i intoarcem “prietenia”.
Si ce
inseamna pana la urma prietenia? Unii dintre noi atribuie usor statutul de
prieten, altii mai greu sau numai dupa ce au testat indelung pretendentul la
titlu, iar pentru altii acest cuvant nu exista. Cand s-a pierdut un concept
atat de simplu si pur, atat de natural? Oare cand ne-au crescut
pretentiile?
Inainte sa
te intrebi cati prieteni adevarati ai, intreba-te daca exista cineva care sa
te considere a fi cel mai bun prieten al sau. Esti un om atat de important
pentru cineva? Pentru a gasi un prieten adevarat trebuie intai sa fii tu
insati un prieten, sa fii sincer, respectuos, sa nu te temi sa-ti deschizi
inima, sa iti oferi sprijinul neconditionat si dragostea fara sa te temi ca
vei fi tradat. “Este mai rusinos sa nu ai incredere intr-un prieten
decat sa fi inselat de el”, spunea Arthur Schopenhauer.
|
